Apostilă

Apostila este o ștampilă sau un certificat eliberat de autoritățile competente ale unui stat semnatar al Convenției de la Haga, pentru actele oficiale întocmite în tara respectivă, care urmează să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat semnatar al Convenției.
Scopul eliberării apostilei este autentificarea originii unui act oficial, pentru prevenirea utilizării unor acte false în vederea producerii de efecte juridice.
Procedura de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative emise de autorități ale administrației publice centrale sau locale, precum și de alte organe de autoritate administrativă din România, care organizează o activitate de interes public, în cadrul unor competente stricte stabilite prin lege, se desfasoară prin intermediul biroului apostilă organizat în cadrul instituțiilor prefectului.
Eliberarea apostilei este gratuită și se realizează de către institutia prefectului din județul în care:
  • titularul actului sau soțul/soția ori o ruda pâna la gradul II a acestuia are domiciliul/ultimul domiciliu;
sau
  • emitentul actului are sediul.
Prin excepție, certificatele de cazier judiciar și certificatele de stare civilă se pot apostila la orice instituție a prefectului.
IMPORTANT! Solicitanții pot opta ca, înainte de a depune documentele la biroul apostilă, să se deplaseze personal la sediul instituțiilor implicate (sau al structurilor teritoriale ale acestora) în vederea verificării semnăturii, a calitătii în care a acționat semnatarul actului și, dacă este cazul, a identității ștampilei sau a sigiliului pe care le poartă actul pentru care se solicită eliberarea apostilei. În aceasta situație, în conformitate cu prevederile Memorandumului cu tema „Măsuri necesare pentru îmbunatațirea activității serviciilor publice”, eliberarea apostilei se face in termen de 2 ore.

––––––––––––––––––––

                                                                                   ANUNȚ                                                                                                            

Începând de miercuri, 16 noiembrie 2022Instituția Prefectului – Municipiul București s-a mutat și își desfășoară activitatea în noul sediu din strada Batiște, numărul 13, sector 2, București, cod poștal 020932 (fosta clădire a Ambasadei SUA la București).

Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create cetățenilor și îi așteptăm la noul sediu al Prefecturii Capitalei, din strada Batiște, numărul 13, sector 2, București.

Precizăm că Registratura și Biroul Apostilă din cadrul Instituției Prefectului – Municipiul București funcționează în aceeași clădire din strada Batiște, numărul 13, accesul putându-se realiza pe intrarea din strada Nicolae Filipescu.

––––––––––––––––––––

 

Începând cu data de 1 februarie 2017, în conformitate cu Legea nr.1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, sunt eliminate taxele privind aplicarea apostilei pe actele oficiale administrative.