Astăzi, 29 iulie 2024, s-a desfășurat ceremonia dedicată Zilei Imnului Național, eveniment care a avut loc în Piaţa Tricolorului – situată în fața Palatului Cercului Militar Naţional.
Evenimentul a fost organizat de Comandamentul Garnizoanei București, Instituția Prefectului-Municipiul București și Primăria Municipiului București.
Ceremonia a cuprins un serviciu religios și un concert susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale care a intonat, în succesiune istorică, și Imnurile Naționale pe care le-a avut țara noastră.
Ceremonia publică a fost onorată de oficiali ai instituțiilor centrale și locale și s-a bucurat de prezența unui număr mare de cetățeni ai municipiului București.
„Deşteaptă-te, române!” este și va fi un imn al unității și al mândriei de a fi român.
Vom onora simbolurile naționale pentru puterea acestora de a da stabilitate și reper unei națiuni.
La mulți ani, România!
La mulți ani, români!