COMUNICAT DE PRESĂ

Delegația Institutului de Studii Avansate din cadrul Ministerului de Interne al Franței (IHEMI) în vizită de lucru la Instituția Prefectului – Municipiul București 

Vineri, 7 iunie 2024, Prefectul Municipiului București, domnul Mugur-Mihai Toader, a primit vizita oficială de lucru a unei delegații conduse de Directorul Institutului de Studii Avansate din cadrul Ministerului de Interne al Franței (IHEMI), domnul Jean-Bernard Bobin, delegație  formată din 100 de reprezentanți.

Ambasada Republicii Franceze în România a fost reprezentată de domnul colonel Laurent Collorig, atașat  pe probleme de securitate internă în cadrul misiunii diplomatice.

Membrii delegației, prezenți la Instituția Prefectului – Municipiul București, dețin funcții înalte  în legislativul Republicii Franceze, în aparatul guvernamental francez și în administrația publică franceză: magistrați, procurori, primari, senatori, deputați, directori metropolitani departamentali, ofițeri de securitate, consilieri în Comisia pentru legi din Senatul Republicii Franceze, șefi de penitenciare, Inspectori ai Educației Naționale, jurnaliști, reporteri, consilieri pentru securitatea proprietății culturale, responsabili pentru strategie și portofoliu, asistenți ai biroului de relații sociale și statute, șefi de conformitate și protecția datelor, directori pentru piața internă de securitate.

În cadrul evenimentului, alături de Prefectul Municipiului București, au adresat cuvinte de salut reprezentanții unor instituții importante de la nivelul municipiului București: generalul de brigadă Cătălin Stegăroiu, directorul General al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, colonelul dr. inginer Irinel-Alexandru Precup, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București – Ilfov și comisarul șef Dragoș Iliescu, din partea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Cu prilejul acestei vizite oficiale de lucru, le-am prezentat distinșilor invitați un scurt istoric al instituției prefectului, statutul constituțional și legal al acesteia în sistemul de drept românesc, dezvoltând rolul prefectului de reprezentant al Guvernului în teritoriu, de conducător al serviciilor publice deconcentrate, de garant al respectării legii pe plan local, evidențiind controlul de legalitate pe care prefectul îl exercită asupra actelor administrative emise sau adoptate de  autoritățile autonome ale administrației publice locale.

În cadrul discuțiilor, a reieșit faptul că există similitudini între concepția constituțională franceză tradițională și concepția legiuitorului constituant român cu privire la modul de organizare a instituției prefectului, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, dar și în ceea ce privește conceptul juridic de bază al administrației publice, și anume conceptul de serviciu public.

La finalul întâlnirii, apreciată ca extrem de utilă ambelor părţi, membrii delegației franceze au dorit să sublinieze că au fost încântați de probitatea și profesionalismul instituțiilor din România.

Vizita delegației ne-a onorat, fiind propice pentru discutarea viitoarelor colaborări, reprezentând o oportunitate de întărire a relațiilor de cooperare între autoritățile române și franceze.

Sari la conținut