Atribuțiile Prefectului, potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ
ARTICOLUL 252 – Categorii de atribuții ale prefectului
(1) Prefectul îndeplinește următoarele categorii de atribuții:
a) atribuții privind asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale și respectării ordinii publice;
b) atribuții în exercitarea rolului constituțional de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale;
c) atribuții privind verificarea legalității actelor administrative ale autorităților administrației publice locale și atacarea actelor administrative ale acestor autorități pe care le consideră ilegale;
d) atribuții de îndrumare, la cererea autorităților administrației publice locale, privind aplicarea normelor legale din sfera de competență;
e) atribuții în domeniul situațiilor de urgență.
ARTICOLUL 257 – Atribuțiile în domeniul situațiilor de urgență
(1) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 252 alin. (1) lit. e), prefectul:
a) dispune, în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență, măsurile care se impun pentru prevenirea și gestionarea acestora;
b) utilizează, în calitate de șef al protecției civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat și baza logistică de intervenție în situații de criză, în scopul desfășurării în bune condiții a acestei activități;
c) veghează la desfășurarea în bune condiții a intervențiilor și a altor activități necesare restabilirii situației normale în plan local.
(2) În cazuri care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru gestionarea situațiilor de criză sau de urgență, prefectul poate solicita primarului sau președintelui consiliului județean, respectiv Primarului General al Municipiului București convocarea, după caz, a unei ședințe extraordinare a consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local.
(3) În situația declarării stării de alertă, în condițiile legii, pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităților administrativ- teritoriale, prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local, după caz.
(4) În situații de urgență sau de criză, autoritățile militare și componentele din structura Ministerului Afacerilor Interne au obligația să informeze și să sprijine prefectul pentru rezolvarea oricărei probleme care pune în pericol ori afectează siguranța populației, a bunurilor, a valorilor și a mediului înconjurător.
–Ordin nr. 827 din 20.09.2017 privind actualizarea Componenţei Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, a regulamentului de organizare şi funcţionare şi a Grupurilor de Suport Tehnic
Prefectul municipiului Bucureşti,
Având în vedere:
– Hotărârea nr.4 din 21.02.2017 a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la includerea de noi membri în cadrul structurii CMBSU, precum şi de modificare a componenţei unor Grupuri de suport tehnic;
În conformitate cu prevederile din:
– Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările ulterioare;
– Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, modificată;
– Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgentă, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 89/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al apărării împotriva incendiilor;
– Hotărârea de Guvern nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă;
– Hotărârea de Guvern nr. 557 din 3 august 2016 privind managementul tipurilor de risc;
– Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 132/2007 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi a Structurii – cadru a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor;
în temeiul prevederilor art. 26 alin.(l) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Emite prezentul
ORDIN:
Art. 1. – Structura Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă este prezentată în anexa nr. 1 care face parte integrată din prezentul ordin.
Art. 2. – (1) Conduceriile instituţiilor care fac parte din Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă au obligaţia ca, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, să transmită Centrului Operaţional – Secretariatul Tehnic Permanent al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti – Ilfov datele de contact ale persoanelor desemnate ca membri şi consultanţi în structura Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă
(2) Orice modificări survenite ulterior cu privire la denumirea şi datele de contact ale instituţiilor respective, inclusiv cu privire la reprezentanţii acestora, vor fi comunicate de urgenţă Centrului Operaţional – Secretariatul Tehnic Permanent al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti – Ilfov în formatul prevăzut în anexa nr.la, care face parte integrată din prezentul ordin.
Art. 3. – (1) In cadrul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă îşi desfăşoară activitatea Grupurile de Suport Tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, pe tipuri de risc. Acestea funcţionează având la bază un Regulament propriu de organizare şi funcţionare şi sunt conduse de un membru al comitetului.
(2) Structura Grupurilor de Suport Tehnic este prezentată în anexa nr. 2, care face parte integrată din prezentul ordin.
Art. 4.- (1) Regulamentul privind organizarea, atribuţiile şi funcţionarea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă este prevăzut în anexa nr.3 care face parte integrată din prezentul ordin.
(2) Lista cuprinzând dotările principale necesare desfăşurării activităţii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă şi Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă sunt prevăzute în anexa nr.3a, care face parte integrată din prezentul ordin.
Art. 5. – La data intrării în vigoare a prezentului ordin, prevederile Ordinului Prefectului Municipiului Bucureşti nr. 560/14.08.2016 îşi încetează aplicabilitatea.
Art. 6. – Compartimentul pentru situaţii de urgenţă şi ordine publică va comunica prezentul ordin instituţiilor implicate, prin intermediul Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.