Comisia Municipiului București privind incluziunea socială

Legislaţie:

Atribuţii şi responsabilităţi:

În vederea asigurării transversalităţii implementării politicilor de incluziune socială se organizează, la nivelul Instituţiei Prefectului – Municipiul Bucureşti, Comisia privind incluziunea socială a Municipiului Bucureşti, având în principal următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) elaborează şi aprobă planul municipal din domeniul incluziunii sociale şi protecţiei sociale;
b) monitorizează realizarea obiectivelor prevăzute în planurul municipal şi efectuează informări periodice cu privire la situaţia şi evoluţia stării sociale a Municipiului Bucureşti;
c) prezintă periodic Comisiei naţionale informări asupra stadiului de realizare a priorităţilor asumate prin planul municipal anual.
Comisia privind incluziunea socială a Municipiului Bucureşti este alcătuită din reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, cu responsabilităţi în domeniul incluziunii sociale, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale reprezentative din Municipiul Bucureşti, reprezentanţi ai consiliilor locale şi ai consiliului general.