ANUNŢ privind ocuparea prin transfer la cerere a unei funcţii publice de execuție vacantă din cadrul Instituţiei Prefectului – Municipiul Bucureşti

Publicat astăzi, 06.03.2020

 

ANUNŢ

privind ocuparea prin transfer la cerere a unei funcţii publice de execuție vacantă din cadrul Instituţiei Prefectului – Municipiul Bucureşti

 

În conformitate cu prevederile art. 502 alin. (1) lit. c) și art. 506 alin. (1) lit. b), alin. (2), (5) și (8) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 149 alin. (1)-(5) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare,

Instituţia Prefectului – Municipiul Bucureşti, cu sediul în Piaţa Presei libere, nr. 1, corp B, etaj 4, sector 1, Bucureşti, pune la dispoziţia funcţionarilor publici interesaţi, în vederea modificării raporturilor de serviciu prin transfer la cerere, funcţia publică de execuție, vacantă, de consilier, clasa I, grad profesional superior, din cadrul Compartimentului financiar contabilitate – Biroul financiar, contabilitate și salarizare – Serviciul economic, achiziții publice și administrativ – 1 post.

Transferul la cerere se face pe o funcţie publică vacantă de acelaşi nivel, cu respectarea categoriei, clasei şi gradului profesional al funcţionarului public, sau într-o funcţie publică vacantă de nivel inferior, cu îndeplinirea condițiilor de studii, de vechime şi a condiţiilor specifice pentru ocuparea funcţiei publice, prevăzute în fişa postului, după cum urmează:

  • studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice;
  • vechime în specialitatea studiilor – 7 ani;
  • perfecționări în cel puțin unul din domeniile: administrație publică, comunicare, salarizare, financiar, contabilitate;
  • cunoştinţe operare calculator – MsOffice – nivel avansat;
  • necesitatea obținerii autorizației de acces la informații clasificate, nivelul ”secret de serviciu”, de către funcționarul public al cărui transfer este aprobat.
  • Funcţionarii publici interesaţi vor depune, în termen de 20 de zile de la data afişării anunţului la avizierul instituţiei şi pe pagina de internet https://b.prefectura.mai.gov.ro, la registratura Instituției Prefectului – Municipiul București din Piaţa Presei libere, nr. 1, corp B, parter, sector 1, Bucureşti, următoarele documente:
  • cererea de transfer,
  • curriculum vitae (în format european),
  • copie a actului de identitate,
  • copii ale actelor de studii și ale altor documente care atestă îndeplinirea condițiilor din fișa postului;
  • copiile documentelor care atestă vechimea în muncă și în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice.

Copiile vor fi legalizate sau însoțite de documente în original, care vor fi certificate de un reprezentant de la Serviciul resurse umane.

În situaţia în care vor depune cereri de transfer mai mulţi funcţionari publici pentru această funcţie publică de execuție vacantă, Instituţia Prefectului – Municipiul Bucureşti va organiza un interviu cu toţi funcţionarii publici solicitanţi, în temeiul prevederilor art. 149 alin. (5) din HG nr. 611/2008, cu modificările şi completările ulterioare; data, ora şi locul susţinerii interviului fiind aduse la cunoştinţa acestora.

Pentru relaţii suplimentare, vă puteţi adresa Serviciului resurse umane la tel. 021/315.48.34.