2017 – „Premiul de excelență pentru cele mai importante proiecte destinate dezvoltării serviciilor publice”, pentru proiectul „Modernizare și înaltă calitate, la Serviciul public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple” |
2016 – „Premiul de excelență pentru cele mai importante proiecte destinate dezvoltării serviciilor publice”, pentru proiectul „ECO-PREFECTURA” – PROTECȚIA MEDIULUI LA NIVELUL INSTITUȚIEI PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI |
2015 – Instituția Prefectului – Municipiul București a obținut premiul I la cea de-a VIII-a ediție a Conferinței naționale „Inovație și calitate în sectorul public”, în cadrul căreia au fost prezentate și premiate exemplele de bună practică înscrise în Competiția celor mai bune practici în administrația publică din România, derulată în perioada mai-iulie 2015. Premiul a fost acordat pentru buna practică intitulată „IPMB – Imagine publică mai bună”, prin implementarea căreia s-a urmărit creșterea gradului de transparență a activităților derulate de către instituție, încheierea de parteneriate cu societatea civilă, folosirea feedback-ului intern/extern în activitatea instituției și organizarea de evenimente dedicate atât personalului, cât și cetățenilor |
2015 – Instituția Prefectului – Municipiul București s-a aflat printre câștigătorii competiției derulate prin intermediul proiectului „Transparență și calitate în administrația publică prin social media”, datorită bunei promovări a activității instituției prin canalele social media. Proiectul a fost implementat în municipiul București și județele Cluj, Mehedinți, Suceava și Tulcea în perioada mai 2014-aprilie 2015. Finanțarea a fost realizată prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, iar coordonarea de către Asociaţia Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21 în parteneriat cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. |
2011 – Premiul pentru modernizarea administraţiei publice în domeniul „Managementul informaţiilor în instituţiile publice”, în cadrul competiţiei naţionale organizate de către Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice, pentru proiectul “ACCES – Administraţie în sprijinul cetăţeanului prin calitatea şi eficienţa serviciilor”, cod SMIS 11273. |
2010 – Premiul al II-lea la competiţia naţională „Inovaţie şi calitate în sectorul public”, organizată de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru proiectul “Refuză etichetele… suntem egali din naştere!”- Combaterea discriminării romilor în acces la serviciile de sănătate din România. |
2010 – Premiul al II-lea la competiţia naţională „Inovaţie şi calitate în sectorul public”, organizată de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru proiectul “Aplicarea politicilor anticorupţie la nivelul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti – „Împreună vom reuşi!”. |
2007 – Premiul EPSA (EUROPEAN PUBLIC SECTOR AWARD) pentru proiectul “Strategic partnership for the improvement of the situation of the Roma population in Bucharest” (“Parteneriat strategic privind îmbunătăţirea situaţiei persoanelor de etnie romă din Municipiul Bucureşti”) |