măsuri

MĂSURI. Cum evităm aglomerația la metrou în pandemie

Planul de măsuri al Metrorex S.A. pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 a fost prezentat și discutat astăzi, 27 octombrie 2021, la sediul Instituției Prefectului – Municipiul București.

Ca urmare a controalelor efectuate pe unele magistrale ale metroului bucureștean, prefectul Capitalei, Alexandra Georgiana Vacaru, le-a cerut reprezentanților Metrorex S.A. un set de măsuri ce pot fi luate pentru evitarea aglomerării atât în stații, cât și în metrouri.

Alături de acțiunile speciale întreprinse deja prin serviciile de curățenie, Planul de măsuri privind acțiunile imediate în vederea protecției cetățenilor Capitalei împotriva răspândirii COVID-19 în locațiile Metrorex S.A. cuprinde 20 de propuneri agreate de prefectul Capitalei, Alexandra Georgiana Vacaru.

Astfel, printre cele mai importante măsuri se numără redistribuirea personalului de pază în stațiile cu trafic intens de călători, în intervalele orare 07:00-10:00 și 16:00-19:00.

De asemenea, se are în vedere ca sosirea trenurilor la același peron, în stațiile aglomerate, să se realizeze, pe cât posibil, alternativ, astfel încât să nu se înregistreze valori crescute ale traficului de călători într-un interval scurt de timp. Iar la  orele de vârf de trafic, se pot introduce trenuri suplimentare.

„Când am mers în control la metrou, alături de agenți ai Poliției Metrou, am găsit stații și trenuri aglomerate, la orele de vârf. Înțeleg necesitatea de a ajunge la destinații la anumite ore, însă trebuie conștientizat caracterul special al situației în care ne aflăm și, astfel, să găsim împreună soluții pentru evitarea aglomerării. Sper ca reprezentanții Metrorex să găsească resursele pentru a reduce timpii de sosire în stații, iar pe dumneavoastră, stimați călători, vă rog să respectați îndrumările speciale de călătorie transmise în stații, chiar dacă va trebui să așteptați următorul metrou”, declară prefectul municipiului București, Alexandra Georgiana Vacaru.

Implementarea propunerilor specialiștilor Metrorex urmează a fi realizată de urgență în zilele următoare, după analizarea propunerilor discutate astăzi la sediul Instituției Prefectului – Municipiul București.