COMUNICAT DE PRESĂ
Instituția Prefectului- Municipiul București anunță că, în data de 26.09.2019, s-a desfășurat ședinţa Colegiului prefectural al municipiului Bucureşti cu următoarea ordine de zi:
- Verificarea, de către echipe interinstituționale, a unităților școlare/preșcolare sub aspectul funcționării optime a blocului alimentar, precum și sub cel al implementării programului pentru școli; punerea la dispoziție de către instituțiile abilitate, a unei liste cu unitățile sus-menționate, în vederea depistării punctelor de lucru neînregistrate sanitar-veterinar și eliminarea acestei neconformități. A prezentat Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București.
- Măsurile din competența structurilor M.A.I. în scopul creșterii gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic/auxiliar în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar. A prezentat Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
- Prezentarea activității Agenției pentru Protecția Mediului București pe primul semestru al anului 2019. A prezentat Agenția pentru Protecția Mediului Bucureşti.
- Calitatea aerului în Municipiul București. A prezentat Agenția pentru Protecția Mediului Bucureşti.
- Diverse: depozitele de deșeuri și afectarea mediului.