INFORMAȚIE DE PRESĂ

Având în vedere actualizarea avertizării meteorologice de Cod portocaliu, emisă astăzi, 06.07.2022, de Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru intervalul 6 – 7 iulie, când va fi înregistrată instabilitate atmosferică accentuată, care poate fi însoțită de cantități însemnate de precipitații și vijelii, Prefectul Capitalei, domnul Toni Greblă, a solicitat Primăriilor de la nivelul Municipiului București să instituie serviciul de permanenţă și să monitorizeze cu atenţie evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase, astfel încât, în cazul unor situaţii de urgenţă, autoritățile să poată să intervină în timp util.

Domnul Toni Greblă, președintele Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, a cerut Primarului General și Primarilor de Sector să ia măsurile care se impun pentru protejarea cetățenilor, pentru prevenirea apariţiei unor factori de risc ce pot afecta starea de normalitate a Capitalei și pentru asigurarea continuităţii în furnizarea utilităţilor pentru populaţie şi suplimentării, dacă este cazul, a echipelor de intervenţie, astfel încât să se acţioneze operativ pentru remedierea eventualelor avarii.

Prefectul Municipiului București a dispus și menţinerea unui contact permanent cu operatorii de distribuţie a energiei electrice pentru ca echipele de intervenţie să acţioneze operativ în cazul producerii de avarii.

Totodată, Prefectul Capitalei a solicitat Primarilor ca, în cazul în care va fi necesar să intervină pentru limitarea şi înlăturarea efectelor unor situaţii de urgenţă, să ia măsuri pentru transmiterea datelor şi informaţiilor privind situaţia operativă (efecte înregistrate, acţiuni desfăşurate, măsuri dispuse, forţe şi mijloace implicate etc.) la Centrul Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dealul Spirii” Bucureşti – Ilfov.