INFORMAȚIE DE PRESĂ

Prefectul Toni Greblă, fost membru al Curții Constituționale, a participat luni, 27.03.2023, la adunarea solemnă dedicată aniversării a 100 de ani de la adoptarea Constituției României Întregite din 1923.

Curtea Constituțională a celebrat “Centenarul Constituției României Întregite (1923 – 2023)” în cadrul Adunării solemne organizate luni, la Palatul Parlamentului, în prezența a numeroase personalități ale statului român și ale sistemului judiciar din străinătate.

Constituția este coloana vertebrală a țării. Ca judecător al Curții Constituționale a României și ca membru, în două mandate, al Comisiilor parlamentare pentru elaborarea propunerilor legislative de revizuire a Constituției României, am înțeles valoarea deosebită și implicațiile pe care le are pentru democrație respectarea legii fundamentale a statului român și mi-am dedicat activitatea pentru aplicarea cu strictețe a prevederilor acesteia” – prefectul Toni Greblă.