COMUNICAT DE PRESĂ

Ca urmare a avertizării meteorologice emisă de Administrația Națională de Meteorologie COD PORTOCALIU, ce vizează instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice și ploi abundente în intervalul 29.05.2022 ora 14:00 – 30.05.2022 ora 03:00, Prefectul Municipiului București a convocat ședința extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență. În cadrul acesteia au fost aprobate următoarele măsuri:

– instituirea serviciului de permanență, pe toată perioada supusă avertizării meteorologice, la sediul instituțiilor cu responsabilități și la cel al unităților administrativ teritoriale din Municipiul București în vederea monitorizării cu atenție a evoluției fenomenelor meteorologice și asigurării condițiilor necesare pentru a se acționa preventiv;
– activarea, la sediul Centrului Municipal Integrat pentru Situații de Urgență, Grupa Operativă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov cu personal propriu, conform procedurilor interne;
– asigurarea fluxului informațional-decizional și informarea cu celeritate a Grupei Operative instituită la sediul Centrului Municipal Integrat pentru Situații de Urgență asupra evoluției și efectelor fenomenelor hidrometeorologice prin transmiterea urgentă a raportului operativ.
Toate aceste măsuri au fost dispuse pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență de către instituțiile cu atribuții în gestionarea riscului prognozat și CLSU.