Comunicat de presă 22.09.2021

Instituția Prefectului – Municipiul București informează că, astăzi, 22 septembrie 2021, s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.

La convocarea doamnei subprefect Florela-Antonela Ghiță, cu atribuții de prefect, ședința s-a desfășurat și cu prezența la sediul IPMB a Primarului General al Municipiului București, domnul Nicușor Dan, a reprezentantului ISU, domnul colonel Precup Irinel, a reprezentantului DSP București, a doamnei director Oana Nicolescu, a directorului ASSMB, domnul director Vasile Apostol, a inspectorului general școlar doamna Mihaela Ștefan – ISMB, a șefului Jandarmeriei București – domnul colonel Cătălin Stegăroiu, a șeful Poliției București – domnul comisar Bogdan Berechet, a domnului subprefect Budai Tiberius-Richard și domnului subprefect Sebastian-Nicolae Buși.

Astfel, în aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 932 din 09.09.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare,

Luând în considerare:

– Evoluția pandemiei de COVID-19 cauzată de noul coronavirus SARS-CoV2;

– Art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

– Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată;

– Ordinul nr. 753/2021 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 434/2021 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor și a unităților de dializă în contextul pandemiei de COVID-19 și a listei spitalelor și a unităților de dializă care asigură asistență medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, conform clasificării spitalelor în 3 niveluri de competență;

– Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;

– Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 142 din 09.09.2021 privind desemnarea doamnei subprefect Ghiță Florela-Antonela ca înlocuitor de drept al Prefectului Municipiului București,

În temeiul prevederilor art. 11 alin. (1) coroborat cu art. 22 din OUG nr. 21/15.04.2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare şi ale art. 10 din H.G. nr. 1.491/09.09.2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în ședință extraordinară, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, în vederea combaterii și prevenirii răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2, la nivelul municipiului București, pentru creșterea rezilienței, a adoptat următoarele măsuri:

  1. Creșterea capacității de asistență medicală pentru pacienții confirmați COVID-19 din unitățile sanitare din municipiul București, prin suplimentarea numărului de paturi (incusiv paturi ATI).

         Responsabili: – managerii spitalelor din rețeaua Ministerului Sănătății;

                              – managerii spitalelor din rețeaua Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București;

  1. Avizarea Autorizațiilor Sanitare de Funcționare temporare.

         Responsabil: – Direcția de Sănătate Publică București

  1. Suplimentarea cu un număr 20 de autospeciale din cadrul IGSU pentru realizarea testării la domiciliu.

         Beneficiar: Serviciul de Ambulanță București-Ilfov

  1. Amplasarea unei unități mobile ATI la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

         Responsabili: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov și Direcția de Sănătate Publică București

  1. Operaționalizarea unui număr suplimentar de paturi ATI de la 40 la 54, în maximum 72 de ore.

         Responsabili:  – Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București

                               – Direcția de Sănătate Publică București

  1. Suplimentarea numărului de paturi simple de la 412 la 712.

         Responsabil: Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București

  1. Înființarea unui număr de 28 de paturi terapie intermediară:

         – 21 la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș în termen de 14 zile;

         – 7 la Spitalul Clinic de copii Victor Gomoiu în termen de 7 zile.

         Responsabil: Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București

  1. Detașare personal către Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și Direcția de Sănătate Publică București.

Hotărârea CMBSU nr. 55/22.09.2021 se găsește aici.