COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

Ceremonia militară de la Statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din București,

organizată de Prefectura Capitalei

Reprezentanți ai celor mai importante instituții din cadrul administrației publice centrale, culturale și științifice și-au anunțat participarea la Ceremonia Militară cu depunere de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Patriarhia Română, organizată luni, 24 ianuarie 2022, de la ora 12.30, de Instituția Prefectului – Municipiul București, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.

Evenimentul marchează ziua istorică 24 ianuarie 1859, moment al înaltei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite, urmat de recunoaşterea dublei alegeri de către Puterile garante şi Imperiul Otoman. Astfel, s-a consacrat uniunea personală a celor două Principate, Moldova și Țara Românească, drept prima etapă spre realizarea deplină a Unirii.

Potrivit istoricilor, schimbările produse la nivelul administrației centrale,  în perioada imediat următoare Micii Uniri, au dus la deschiderea primului Parlament al României, cu sediul în actuala capitală a țării. Tot atunci, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a proclamat, în mod solemn, în faţa adunărilor Elective ale Moldovei şi Ţării Româneşti reunite în şedinţă comună, ”Unirea definitivă a Principatelor”, iar oraşul Bucureşti a fost proclamat capitala noului stat, arată lucrarea ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Astăzi, pe istoricul loc al Dealului Patriarhiei, unde se află din 2004 și statuia Domnitorului Ioan Cuza (sculptată de Paul Vasilescu), o placă comemorativă amintește: „În vechea clădire a Adunării – ce se ridica pe acest loc – s-au desfăşurat sub presiunea poporului lucrările Adunării elective din 1859, care a ales la 24 ianuarie pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Ţării Româneşti înfăptuind pe această cale Unirea“.