Instituția Prefectului – Municipiul București informează că astăzi, 17 ianuarie 2022, s-a desfășurat ședința Grupului de Suport Tehnic pentru riscuri epidemiologice, existent la nivelul CMBSU.
În calitate de Președinte al Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, Prefectul Capitalei, Alexandra Vacaru, a participat la această întâlnire pentru a asigura colaborarea instituțiilor implicate.
În cadrul ședinței, directorul Direcției de Sănătate Publică București a Municipiului București, Oana Nicolescu, a prezentat situația epidemiologică la zi, la nivelul municipiului București. În acest context, a pus în discuție eventuala suplimentare a locurilor de carantinare/ izolare instituționalizată.
Totodată, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a informat despre situația celor 46 de centre de vaccinare din Capitală și despre stadiul autorizării celor 19 centre de evaluare. Astfel, centrele de vaccinare sunt funcționale, iar, din cele 19 centre de evaluare anunțate la nivelul Bucureștiului, șapte au primit autorizare din partea DSP București.
Referitor la problematica timpilor ce trebuie comunicați solicitanților de către DSP în situația în care li se solicită testarea la domiciliu de către echipajele SABIF și ISUBIF, în cadrul ședinței de astăzi, Serviciul de Ambulanță București – Ilfov a informat cu privire la creșterea timpilor de așteptare pentru recoltarea probelor biologice. Astfel, având în vedere creșterea numărului de solicitări pentru consultații medicale la domiciliu, raportat la numărul de infectări înregistrat în ultimele zile, timpul de așteptare pentru recoltarea probelor biologice, în vederea depistării virusului Sars-Cov- 2, a crescut de la 24 de ore la 48 de ore.
Cu privire la numărul de echipaje, pentru îmbunătățirea activității de recoltare de probe biologice, Serviciul de Ambulanță București –Ilfov a informat despre necesitatea suplimentării acestora, sens în care a făcut solicitări către Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.
Menționăm că Grupul de Suport Tehnic pentru riscuri epidemiologice este condus de către Direcția de Sănătate Publică București, având în componență 17 instituții publice și private, printre care primăriile de sector și Primăria Capitalei, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dealul Spirii” București-Ilfov, Inspectoratul Școlar București, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București.
Grupul de Suport Tehnic pentru riscuri epidemiologice a fost activat pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de COVID -19.