COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ
15 mai 2021
Instituția Prefectului – Municipiul București informează că astăzi, 15 mai 2021, s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, prin utilizarea mijloacelor electronice  de comunicare, care, în aplicarea prevederilor H.G. nr.531 din data de 10 mai 2021 modificată şi completată prin H.G. nr. 550 din 14 mai 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, luând în considerare:
         – evoluția pandemiei de COVID-19 cauzată de noul coronavirus SARS-CoV2;
         – Ordinul nr. 699/67/2021 al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă;
– adresa DSP București nr. 20790/15.05.2021, înregistrată la Instituția Prefectului – Municipiul București sub nr.11723/15.05.2021, prin care a fost comunicată rata de incidență cumulată, pe o perioadă de 14 zile, care la nivelul Municipiului București este de 1,11/1000 de locuitori în data de 15.05.2021, orele 10.03,
 a constatat că la nivelul Municipiului București rata de incidență cumulată la 14 zile, în data de 15.05.2021, ora 10.03 este de 1,11/1000 de locuitori,  fapt pentru care, începând cu data de 15.05.2021 s-au dispun următoarele măsuri pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia sau la data constatării încadrării la altă rată de incidență:
         1.  În spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020, emis în temeiul art. 13 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
        Este obligatorie purtarea măștii pe o rază de 50 m în jurul unităților de învățământ, pentru persoanele care staționează în acest perimetru.
         În vederea stabilirii altor zone cu potenţial de aglomerări de persoane, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti vor monitoriza traficul şi aglomerările de persoane din Municipiul Bucureşti în perioada 15 mai 2021 – 21 mai 2021, urmând să înainteze propuneri către Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă.
         2. În spațiile deschise competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condițiile stabilite prin ordinul comun al Ministrului Tineretului și Sportului și al Ministrului Sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
         3. Competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor peste 25% din capacitatea maximă a spațiului doar ca evenimente test/pilot, cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
         4. Organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea spațiului, dar nu mai mult de 500 de spectatori, conform Ordinului Comun al Ministerului Culturii și Ministerul Sănătății nr. 3245/19.10.2020 și nr.1805/21.10.2020.
              Organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte cu participarea publicului peste 50% din capacitatea spațiului este permisă doar ca evenimente teste/pilot, cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Culturii și cu avizul Ministerului Sănătății. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, persoanele care prezintă un rezultat negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și ministrului sănătății.
          Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
         Activitățile se interzic atunci când incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
         5. Se permit organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății.
         6. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-24:00.
               Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-24:00.
         7. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-24:00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
          Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-24:00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
        8. Măsurile prevăzute mai sus se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
         9.  Nu este permisă activitatea în cluburi și discoteci.
         10.  Unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
          11. În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permit exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, nici activitatea cluburilor și discotecilor.
         12. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine interioare, locuri de joacă și săli de jocuri.
         13. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.
          Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
         14. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.
            15. STB S.A. va monitoriza permanent gradul de încărcare a mijloacelor de transport pe care le deservește, în scopul diminuării aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele de vârf.
 Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijloacele de transport, după cum urmează:
 – în autobuze și troleibuze, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din față, iar coborârea pe celelalte uși;
– în tramvaie, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din mijloc, iar coborârea pe celelalte uși.
STB S.A. va informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție și a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio-video și prin afișare în mijloacele de transport în comun.
         16. Metrorex S.A. va informa și îndruma publicul călător prin stațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și îl va informa asupra obligativității de a păstra distanțarea fizică și de a purta corect masca de protecție.
         Menționăm că regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr.55/2020.
         Totodată, facem precizarea că,  în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivelul Municipiului București se vor putea institui măsuri suplimentare, cu respectarea normelor legale în vigoare.
Hoătărârea nr. 30 din 15.05.2021Hotărârea CMBSU nr. 30 din 15.05.2021 (1)