Galerie foto

Mesajul Prefectului Municipiului București, Rareș Hopincă, cu ocazia Zilei Naționale a României
Dragi români, cu ocazia Zilei Naționale îmi doresc să rămânem fideli valorilor și credințelor acestui minunat popor. Este momentul să ne rugăm și să ne bucurăm. Pentru istorie și eroi, pentru generațiile care au fost, dar mai ales pentru cele care vor veni.
🇷🇴 La mulți ani, România!

25 octombrie 2023- Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române – Prilej de bucurie, reflecție și, mai ales, respect!
Încărcat sufletește, am participat astăzi la manifestările prilejuite de Ziua Armatei Române, care este marcată anual pe data de 25 octombrie.
M-am alăturat, onorat, Președintelui României, Klaus Iohannis, Președintelui Senatului, Nicolae Ciucă, Președintelui Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și Primului-Ministru al Guvernului României, Marcel Ciolacu, la ceremoniile militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale la Monumentul Ostașului Necunoscut și la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial.
Un eveniment solemn și emoționant, care a vorbit tuturor despre cele mai frumoase și profunde valori ale națiunii române și prilejuit de depunerea Jurământului de credință de către tinerii studenți ai Universității Naționale de Apărare „Carol I” și ai Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”.
29 iulie 2023 – Ziua Imnului Național 
Cu ocazia Zilei Imnului Național, prefectul Municipiului București, Rareș Hopincă, a participat la evenimentele organizate cu acest prilej.
Rareș Hopincă, prefectul Municipiului București:
“Ziua imnului nostru național este un prilej solemn, dar, în același timp, de mare bucurie. Pentru că ne reamintește cine suntem și ne recalibrează raportul pe care îl avem cu lumea din jur și cu valorile în care credem. Muzica lui Anton Pann și versurile lui Andrei Mureșanu fac din „Deșteaptă-te, române!” mai mult decât un reper moral. Imnul național al României a rămas o stea călăuzitoare pe harta simțămintelor fiecărui român și va continua să o facă atâta timp cât poporul nostru nu va înceta să creadă în destinul său. Și sunt convins, precum sunteți și dumneavoastră, că acest lucru nu se va întâmpla niciodată.”